Baia Mare › ședința din 24 iunie 2026 · Inițiator: Primarul Municipiului Baia Mare
HCL 319/2026 adoptată
pentru aprobarea modificării art.1 lit. a) si art. 2 din H.C.L. nr. 286/2025 privind aprobarea documentației tehnico – economice în faza Proiect Tehnic de Execuție pentru obiectivul de investiţii: „Creșterea performanței energetice a unităților de învățământ în Municipiul Baia Mare – Grădinița cu Program Prelungit „Mihai Eminescu”, amenajare parțială pod existent, extindere și etajare parțială”, str. Crisan nr.13, Municipiul Baia Mare, jud. Maramureș
Pe scurtSe modifică bugetul proiectului de renovare energetică a Grădiniței „Mihai Eminescu” de pe strada Crișan nr. 13 din Baia Mare (lucrări de izolare, extindere și amenajare a podului). Valoarea totală a investiției ajunge acum la aproape 13,94 milioane lei, din care doar aproximativ 1,99 milioane lei vin din fonduri europene (PNRR), iar restul de circa 11,95 milioane lei se plătesc din bugetul local al orașului.
Pe scurt: primăria suportă acum o parte mult mai mare din costuri din banii locali, dar grădinița va fi modernizată și va deveni mai eficientă energetic.
Rezumat generat automat — actul oficial prevalează.
Documente
Text
Str. Gheorghe Şincai 37
430311, Baia Mare, România
Telefon: +40 262 213 824
Fax: +40 262 212 332
www.baiamare.ro
HOTĂRÂREA NR. 319/2026
pentru aprobarea modificării art.1 lit. a) si art. 2 din H.C.L. nr. 286/2025 privind aprobarea
documentației tehnico – economice în faza Proiect Tehnic de Execuție pentru obiectivul de
investiţii: „Creșterea performanței energetice a unităților de învățământ în Municipiul Baia Mare
– Grădinița cu Program Prelungit „Mihai Eminescu”, amenajare parțială pod existent, extindere
și etajare parțială”, str. Crisan nr.13, Municipiul Baia Mare, jud. Maramureș
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ EXTRAORDINARĂ,
MIERCURI 24 IUNIE 2026
Examinând:
Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr.
330/2026;
Referatul de aprobare al Primarului Municipiului Baia Mare înregistrat cu nr.330/2026;
Raportul de specialitate nr. 22390/2026 promovat de Direcţia Proiecte, Investiţii prin care se
propune modificarea art.1 lit. a) si art. 2 din H.C.L. nr. 286/2025 privind aprobarea
documentației tehnico – economice în faza Proiect Tehnic de Execuție pentru obiectivul de
investiţii: „Creșterea performanței energetice a unităților de învățământ în Municipiul Baia Mare
– Grădinița cu Program Prelungit „Mihai Eminescu”, amenajare parțială pod existent, extindere
și etajare parțială”, str. Crisan nr.13, Municipiul Baia Mare, jud. Maramureș.
Având în vedere :
Prevederile art. 44 din Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, cu privire la
aprobarea proiectelor de investiții publice locale, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
Prevederile art. 10 alin. (4) din H.G. nr. 907/2016, privind etapele de elaborare și conținutul
cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții
finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
Contractul de finanțare nr. 16646/09.02.2023, încheiat între M.D.L.P.A în calitate de
coordonator de investiții pentru P.N.N.R., Componența 5 – Valul Renovării și Municipiul Baia
Mare în calitate de Beneficiar;
HCL nr. 210/2023 privind aprobarea documentației tehnico-economice, FAZA D.A.L.I., pentru
obiectivul de investiții „Creșterea performanței energetice a unităților de învățământ în
Municipiul Baia Mare – Grădinița cu Program Prelungit „Mihai Eminescu”, amenajare parțială
pod existent, extindere și etajare parțială”, str. Crisan nr.13, Baia Mare, Maramureș, finanțat
prin planul național de redresare și reziliență în cadrul apelului de proiecte
PNRR/2022/C5/B.2.1.a/1, Componenta 5 – Valul Renovării, Axa 2 – Schema de granturi pentru
eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, operațiunea B.2;
H.C.L. nr. 286/2025, privind aprobarea documentației tehnico -economice în faza Proiect Tehnic
de Execuție pentru obiectivul de investiții – „Creșterea performanței energetice a unităților de
învățământ în Municipiul Baia Mare – Grădinița cu Program Prelungit „Mihai Eminescu”,
amenajare parțială pod existent, extindere și etajare parțială”, str. Crisan nr.13, Municipiul Baia
Mare, jud. Maramureș;
Contractul de proiectare si executie lucrări nr. 17280/29.03.2024;
Contractul de executie lucrări suplimentare nr. 59500/06.11.2025;
Devizul general actualizat iunie 2026;
Solicitarea de clarificari nr.69675/09.06.2026.
Avizul favorabil al comisiilor de specialitate I și II din cadrul Consiliului Local Baia Mare;
Avizul secretarului general al Municipiului Baia Mare;
6 ex. I.M.. / 25.06.2026
2
În temeiul prevederilor:
Art. 133 alin. 2 , art. 139, art. 196 alin. 1 lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019
privind Codul administrativ, cu modificări și completări;
HOTĂRĂŞTE:
Art.I. Se aprobă modificarea art. 1 litera a) din HCL nr. 286/2025 privind aprobarea documentației
tehnico-economice în faza Proiect Tehnic de Execuție pentru obiectivul de investiții: „Creșterea
performanței energetice a unităților de învățământ în Municipiul Baia Mare – Grădinița cu
Program Prelungit „Mihai Eminescu”, amenajare parțială pod existent, extindere și etajare
parțială”, str. Crisan nr.13, Baia Mare, Maramureș, care va avea următorul conținut:
“a) Valoarea totala a investiției (inclusiv TVA): 13.936.899,24 lei
din care: Valoare C+M (inclusiv TVA): 8.943.574,64 lei
Valoare cheltuieli Contract de finantare PNRR (inclusiv TVA): 1.985.915,75 lei
din care: Valoare C+M (inclusiv TVA): 1.774.690,73 lei
Valoare cheltuieli finantate din bugetul local(inclusiv TVA): 11.952.533,48 lei
din care: Valoare C+M (inclusiv TVA): 7.168.883,90 lei
Art.II. Se aprobă modificarea art.2 din HCL 286/2025 privind aprobarea documentației tehnico -
economice în faza Proiect Tehnic de Execuție pentru obiectivul de investiții: „Creșterea
performanței energetice a unităților de învățământ în Municipiul Baia Mare – Grădinița cu
Program Prelungit „Mihai Eminescu”, amenajare parțială pod existent, extindere și etajare
parțială”, str. Crisan nr.13, Baia Mare, Maramureș, care va avea următorul conținut:
“Art. 2 Se aprobă Descrierea sumară a investiției și detalierea indicatorilor tehnico -economici și
a valorii acestora pentru obiectivul de investiții: „Creșterea performanței energetice a unităților
de învățământ în Municipiul Baia Mare – Grădinița cu Program Prelungit „Mihai Eminescu”,
amenajare parțială pod existent, extindere și etajare parțială”, str. Crisan nr.13, Baia Mare,
Maramureș, conform Anexei nr. 1 la prezenta Hotărâre.”
Art. III. Anexa nr. 1 la HCL nr. 286/2025 se înlocuieşte în totalitate cu Anexa nr. 1 la prezenta
hotărâre.
Art. IV Celelalte prevederi din Hotărârea Consiliului Local nr. 286/2025 rămân neschimbate.
Art. V. Cu ducere la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează:
- Direcţia Proiecte si Investiţii;
- Direcţia Economică.
Art. VI. Prezenta hotărâre se comunică la:
Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş;
Primarul Municipiului Baia Mare;
Direcţia Economică;
Direcţia Proiecte si Investiţii;
Direcţia Juridică Administraţie Publică Locală;
6 ex. / I.M./ 25.06.2026
3
Serviciul Administrație Publică Locală, Registrul Agricol.
Crișan Romeo Contrasemnat pentru legalitate
Preşedinte de şedinţă Jur. Vasile-Cameliu Gligan
Secretar General al Municipiului Baia Mare
Total consilieri 23
Prezenţi 20
Pentru 20
Impotrivă -
Abţineri -
6 ex. / I.M./ 25.06.2026
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Sursa: www.baiamare.ro
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.