Proiect de hotărâre privind declanșarea procedurii de selecție a 3 membri ai Consiliului de Administraţie la S.C. Urbis S.A.
Pe scurt
Se pornește procedura de selecție pentru ocuparea a 3 posturi de membru în Consiliul de Administrație al societății URBIS S.A., firma care se ocupă de transportul public din Baia Mare. Selecția va fi organizată printr-o comisie specializată, iar Primarul este împuternicit să voteze în acest sens în cadrul asociației care coordonează firma. Pentru locuitori nu apar costuri sau schimbări imediate — este vorba doar despre alegerea noii conduceri a societății de transport.
Rezumat generat automat — actul oficial prevalează.
Inițiator –Ioan Doru Dăncuș Primarul Municipiului Baia Mare
Art. 1. Se propune declanșarea procedurii de selecţie a 3 membri ai Consiliului de Administraţie al S.C. URBIS S.A., în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.
Art. 2. Se mandatează Primarul Municipiului Baia Mare să voteze în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "Zona Metropolitană Baia Mare", pentru mandatarea unei persoane care să voteze în cadrul Adunării Generale a Acționarilor a S.C. URBIS S.A., pentru aprobarea declanșării procedurii de selecție pentru 3 membri în Consiliul de Administrație al S.C. URBIS S.A., ce va fi organizată de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară <Zona Metropolitană Baia Mare>, în calitate de autoritate tutelară, printr-o Comisie de Selecție și Nominalizare, numită conform prevederilor legale.
Comisia I
Comisia III
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Sursa: documente publice ale Primăriei Municipiului Baia Mare
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.